Intalnirea mea cu SARS – CoV2. Marturia unui medic crestin care a invins Coronavirusul

Pe langa miile de vesti rele si de stiri macabre, Dumnezeu ne mai da si bucuria de a afla vesti bune. Covid – 19 poate fi invins si incepem sa auzim tot mai multe marturii incurajatoare in acest sens. Ar trebui sa promovam aceste marturii si sa prindem si mai mult curaj in lupta pe care o ducem impotriva acestui virus.

Redau mai jos marturia incurajatoare a unui medic din biserica noastra (Biserica Evanghelica Romana din Geneva), care s-a luptat cu acest virus si a invins. Oana Sandu este medic la Hôpitaux Universitaires de Genève.

E Vineri seara. Dupa o saptamana grea de munca ajung, in sfarsit, acasa. Stresul resimtit e din ce in ce mai mare. In spitalul unde lucrez, avem tot mai multi pacienti suspecti de COVID-19. Ma lupt cu presiunea unor hotarari – cu care nu am fost de acord – pe care ar fi trebuit sa le respect. Ni s-a cerut, printre altele, sa nu purtam masti de protectie in timpul vizitelor medicale. Dumnezeu mi-a dat puterea de a nu ma supune unor astfel de hotarari. In consecinta, nu m-am folosit de pozitia mea pentru a le cere celorlalti colegi sa nu poarte masca de protectie. Ostenita, ma rog Domnului sa imi protejeze familia. Ma culc.

Sambata dimineata ma trezezesc obosita. Am simptome respiratorii minore – imi curge nasul, ma doare putin gatul – dar nu le dau importanta. Sotul meu ma invita sa ne plimbam. Nu ma simt in stare. Pun toate acestea pe epuizarea mea psihica. Petrec o zi calma, incercand sa ma linistesc. Sambata seara ne intalnim pe « Zoom » cu intreaga biserica. Ma bucur mult sa ii revad, sa impartasim ganduri si sa ne incurajam unii pe altii. Reusesc si eu sa impartasesc starile pe care le am. Simt din plin apartenenta la Trupul lui Hristos. Ce binecuvantare ! Ulterior incep sa tusesc, dar ma gandesc ca e pe fond psihic. E un reflex ce poate fi indus. Dar incep sa am frisoane si o stare generala de boala. Fara sa vreau, mi se face frica. Incep sa ma gandesc, in modul cel mai  serios, la ceea ce nu doream sa accept : daca am COVID – 19 ? Nu stiu cum, dar Domnul imi da puterea sa adorm.

Duminica dimineata ma trezesc cu o stare generala de rau. Am frisoane puternice. Ma simt foarte obosita si tusesc din ce in ce mai tare. Imi spun, hotarata : « nu e de gluma ! » Ma decid sa ma duc sa imi fac testul, dar nu ma pot tine pe picioare. Nu sunt in stare sa conduc masina pana la spital. Ezit sa ii spun sotului meu sa ma conduca  pana la spital. Nu vreau sa il expun mai mult decat am facut-o deja. Dar sotul meu nici nu vrea sa se gandeasca sa ma lase singura. Isi pune masca  si imi spune ca va merge cu mine. Vad atat de clar puterea iubirii si a legamantului dintre noi. Suntem, intr-adevar, una. Si la bine si la rau. Ce binecuvantare sa nu ma simt singura ! Si nu sunt singura.

Imi dau seama – completand formularul de la spital – ca am toate simptomele specifice acestui virus. Dar imi spun ca poate nu e chiar asa de serios. Poate e doar o viroza respiratorie. O raceala banala.

Ajung acasa si ma izolez in camera mea. Impreuna cu sotul meu le spunem copiilor nostri (Andrei, 14 si Ilinca, 8) ca sunt suspecta de infectare, dar ca trebuie sa asteptam rezultatul oficial. Copiii sunt socati si ii simt cum se destabilizeaza. Le este frica. Mass media a transmis numai vesti proaste, care au creat o panica generalizata. Cand auzi ca intr-o zi au murit 1.000 de oameni, iar acum e posibil ca virsul ucigas sa fie in tine si in casa ta, nu se poate sa nu te ingrijorezi. Nu imi doresc ca tot ce imi e mai drag sa fie afectat de acest virus. Il rog pe Dumnezeu sa ma apare. Adorm rapusa.

Ma trezeste soneria telefonului. Mi se comunica de la spital ca rezultatul e pozitiv. Am boala COVID – 19. Mi se dau, prin telefon, indicatii despre autoizolare. Mi se cere sa stau 10 zile izolata intr-o camera. Ma confrunt, asadar, cu o realitate socanta. E abia ora 20h00. Fizic ma simt foarte rau. Ma doare capul, tusesc mult, am frisoane, nu pot sta nici macar in pozitia sezut. Incerc ca beau cateva guri de apa, dar nu pot. Le vomit. Incerc sa imi gasesc o pozitie in pat, insa nu reusesc. Ma doare tot corpul. Imi explic starea – fiind medic – si realizez ca se da batalia impotriva virusului. Viremia – nivelul virusului in corpul meu – creste. Din cauza aceasta starea mea generala este atat de proasta. Imunitatea mea trebuie sa faca fata ! Trebuie sa lupte ! Realizez in acele momente cat sunt de slaba. Imi dau seama ca sunt nimic fara Dumnezeu si ii invoc puterea. Cred in puterea rugaciunii, de aceea apelez la rugaciunile bisericii. Ii rog sa mijloceasca pentru mine, pentru ca simt ca imi pierd puterea fizica. Si simt in acele momente – cu certitudinea unui credincios invadat de Harul lui Dumnezeu – ca El ma ia pe bratele Lui si ma adaposteste. In mod miraculos, El ma mangaie si ma face sa ma simt mai bine. Imi simt sufletul linistit si cuprins de pace. El e langa mine si imi sopteste « Sunt cu tine ! Sunt chiar aici ! » Durerile mi se diminueaza si pot adormi.

Urmeaza trei zile grele de lupta cu boala. Desi sunt epuizata fizic, Dumnezeu imi da puterea sa nu ma ingrijorez si sa nu ma gandesc la scenariul catastrofic de decompensare respiratorie. Primesc pacea si convingerea ca totul va fi mai bine.

Primesc in aceasta perioada multe mesaje de incurajare. Oamenii dragi din jurul meu imi spun ca ma iubesc. Imi spun ca se roaga pentru mine. Ma simt atat de minunat. Da, iubirea lui Dumnezeu se manifesta prin noi. Noi suntem martorii dragostei lui Dumnezeu.  Fiecare zi de boala devine un timp privilegiat de a simti conexiunea cu Dumnezeu, cu familia mea, cu prietenii si cu oamenii dragi din jurul meu. Ma simt, cumva, dependenta de fratii mei. Ei ne-au sarit in ajutor si ne-au facut mult bine. Dumnezeu sa ii rasplateasca !

Tensiunea psihica a fost enorma, pentru ca potentialul imbolnavirii intregii mele familii a fost real. In indurarea Sa, Dumnezeu i-a aparat pe sotul meu si pe copiii mei. Ii sunt atat de recunoscatoare pentru asta ! Ma rog ca El sa ma ajute sa ma smeresc. Noi, cu mintea noastra, intelegem « in parte », dar Domnul e Suveran si poate sfida stiinta noastra.

Fiecare mesaj de incurajare, gand bun, dar de mancare, faptul ca au sarit altii sa ne faca cumparaturile in perioada aceasta de izolare, au fost pentru mine medicamente pretioase. Am invins COVID-19 prin iubirea manifestata in actiuni concrete de slujire, prin conectare sufleteasca. Am invins prin puterea iubirii pe care Dumnezeu a pus-o in noi.

DA, « l-am chemat pe DUMNEZEU in ziua necazului si El m-a izbavit » Drept urmare, eu il proslavesc din toata inima!!!

« O, de-ar lauda oamenii pe Domnul pentru bunatatea Lui , si pentru minunile Lui fata de fiii oamenilor ! Sa-i aduca jertfe de multumiri si sa vesteasca lucrarile Lui cu strigate de bucurie ! » (Psalmul 107 : 21-22.)