top
Pagina păstorului Spiritualitate Cum ar trebui să privească Biserica suferința umană?

Cum ar trebui să privească Biserica suferința umană?

Biserica lui Hristos nu se resemneaza in fata suferintei, cum fac budistii, spre exemplu. Noi nu credem ca asta ne e “soarta” (karma). Nu credem, pe de alta parte, nici in ignorarea suferintei, ca si cum ea ar fi un construct artificial al psihicului uman. Nu ne inchidem ochii in fata realitatii vietii, sperand ca ce e real, de fapt, nu e acolo. Si – da! – nu credem nici in minimalizarea si in batjocorirea suferintei. Ca si cum daca o atacam cu versete scoase din context si cu declaratii triumfaliste, ea si-ar pierde din putere.

Nu ne mira faptul ca, la ora actuala, foarte multi credinciosi au ajuns sa personifice suferinta si raul pe care umanitatea le experimenteaza si incearca din rasputeri sa le exorcizeze. Iar pentru unii – am descoperit recent asta –  misiunea number one din zilele acestea e sa indeparteze demonul covid-19 si alti demoni care il ajuta in aceasta lupta impotriva oamenilor. Chiar in dimineata aceasta citeam cu uimire pe pagina unui prieten ca “autoritatile ceresti au dus o lupta cu demonii pandemiei” si ca “acum suntem in numaratoarea inversa.” Ce m-a mirat din cale afara a fost afirmatia ca “Duminica Tomii va fi ultimatumul.” Evident, pentru demonul covid – 19. Fiecare cu credintele lui, nu-i asa?!

Ma abtin de la a critica aceste declaratii (recunosc, totusi, ca am furnicaturi serioase in buricele celor zece degete de la maini) si ma voi tine de planul pe care il am, de a scrie ceva despre cum ar trebui sa priveasca Biserica suferinta. Sunt convins ca nu vom rezolva mare lucru haituind ideile ciudate pe care le auzim sau le citim. Riscam sa le facem publicitate gratuita. Va trebui sa ne focalizam pe Adevarul revelat in Scripturi si sa le prezentam oamenilor o perspectiva realista asupra vietii. Asadar, ce ne invata Scripturile despre suferinta? Si cum subiectul acesta este de o complexitate enorma, ma voi limita doar la cateva idei pe care le consider relevante pentru aceste zile.

In primul rand, Scripturile ne spun ca suferinta este un intrus in lumea buna creata de Dumnezeu. La inceput, toate lucrurile au fost “foarte bune.” In Eden nu exista nici suferinta si nici rau. Suferinta si raul au intrat in lume prin pacatul omului, caci sunt rezultatele imediate ale conditiei pacatoase. Trebuie sa intelegem ca ceea ce se intampla la ora actuala nu reprezinta idealul lui Dumnezeu pentru noi. Suferinta nu face parte din scenariul initial. Daca la inceput toate au fost “foarte bune”, la sfarsit toate vor fi “noi”. Lucrarea de reinnoire a tuturor lucrurilor – inceputa de Isus Hristos – va fi desavarsita intr-o zi. Suferinta “nu va mai fi”, caci El va face toate lucrurile noi. De aceea, conteaza ce facem acum in suferinta. Conteaza cum abordam problema raului. Conteaza cum ne raportam la conditia lumii actuale.

Si, cu toate ca, uneori, ni se pare ca suferinta este scapata de sub control, Scripturile ne spun raspicat ca Dumnezeu limiteaza suferinta in functie de voia Sa suverana si nu o lasa sa faca ce vrea. Cu toate ca lumea este cazuta in pacat, Dumnezeu este in continuare in mijlocul lumii Sale. El nu si-a abandonat creatia. Pana si suferinta (iar aici rationamentele noastre palesc) serveste scopurilor Sale vesnice. Dumnezeu se foloseste chiar de intrusul lumii Sale pentru a reinnoi toate lucrurile.

In al doilea rand, Scripturile ne spun ca prezenta diavolului in lume aduce cu sine suferinta. Diavolul se foloseste de consecintele pacatului uman pentru a-i apasa si pentru a-i conduce pe oameni spre idolatrie. In mana diavolului, suferinta este o unealta, un mijloc de subjugare a omenirii. Evangheliile ne spun ca Isus “ii vindeca pe cei apasati de diavolul”. Avem mai multe cazuri in Scriptura unde vedem ca, in spatele unor suferinte specifice, stau forte demonice. Femeia garbova, spre exemplu, a fost “legata de satana.” Evident ca sunt situatii cand diavolul produce suferinta. Nimeni nu neaga asta! Si Iov si Pavel ne pot confirma acest lucru, caci ei au suferit din cauza diavolului. Iar lucrul acesta se intampla pentru ca diavolul se foloseste (de cele mai multe ori) de propriile noastre arme pentru a ne lovi.

Prezenta diavolului in lume accelereaza suferinta umana. Insa, cu toate acestea, nici macar diavolul nu poate actiona dincolo de hotarele pe care i le-a stabilit Dumnezeu. Dumnezeu nu a scapat lucrurile de sub control, cum isi imagineaza unii indivizi. Dumnezeu intoarce chiar si suferinta spre binele nostru. Iar aceasta (pre)schimbare a suferintei umane ii produce soc si groaza diavolului, care este, astfel, deposedat de propriile-i arme.

Unul dintre argumentele care sustin ca Dumnezeu intoarce suferinta spre bine – argument dezbatut pe larg de Ravi Zacharias si de Philip Yancey –  si care ar trebui sa ne dea mult de gandit este acesta: “suferinta umana este indicatorul ca ceva nu este in regula cu noi.” Este un indicator care ne spune sa luam masuri pentru a rezolva problema pe care o avem. Daca nu ne-ar durea ficatul bolnav, oare ce s-ar intampla? Daca nu ne-ar durea ulcerul care ne perforeaza stomacul, oare ce s-ar intampla? Cum s-ar vindeca oamenii daca nu ar avea indicatorul suferintei? Suferinta fizica este un indicator ca unul dintre organele noastre nu functioneaza cum trebuie. La fel, suferinta emotionala este un indicator ca ceva este in neregula cu lumea noastra psihica. Suferinta ne arata spre o problema reala, care trebuie rezolvata. Ideea e ca,  indiferent de cum privim lucrurile (cel putin in acest punct specific), suferinta nu este demonica. Din moment ce ea salveaza nenumarate vieti, nu avem dreptul sa spunem ca este creatia diavolului!

In al treilea rand, Scripturile ne spun ca libertatea umana deschide usa suferintei. Suferinta si raul ne afecteaza pentru ca omul a ales sa mearga pe calea pacatului. Ganditi-va la cata suferinta ne producem singuri, ca umanitate, prin alegerile noastre pacatoase. Am poluat natura intr-un mod inimaginabil, dar ne plangem de consecintele poluarii. Bagam aditivi chimici in toate alimentele, dar ne plangem ca avem boli cauzate de alimentatia gresita. Se fumeaza in nestire, iar fumatorii se mira de ce fac cancer pulmonar. Se bea alcool fara masura, iar oamenii se mira de ce au probleme cu ficatul. Consumul de droguri este infiorator, insa ne miram de distrugerile pe care le vedem. Imoralitatea sexuala este de nedescris, dar, bineinteles, ne miram de ce sunt atatea boli cu transmisie sexuala si de ce sunt atatea avorturi. Alegem calea pacatului si facem ce vrem noi, dar nu ne plac consecintele. Si, in nebunia noastra, il insultam pe Dumnezeu, cerandu-i sa opreasca suferinta. Suferinta pe care noi insine o producem prin alegerile noastre. Si ii cerem lui Dumnezeu sa faca asta fara ca noi sa ne schimbam. Cautam cu disperare o cale a pacatului, care sa ne ofere numai placeri! Hedonismul acesta bolnav nu este realizabil. Este imposibil sa mergi pe calea pacatului si sa nu experimentezi suferinta!

Adevarata noastra tragedie, in schimb, este ca producem prin alegerile noastre o suferinta inimaginabila celor din jur. Suntem interconectati ca rasa umana. Nu putem anula asta, indiferent de ce am face. Alegerile mele nu ma afecteaza doar pe mine, ci si pe ceilalti. Si – DA! – exista suferinta nemeritata. Sunt milioane de oameni care sufera din cauza unui singur nebun pacatos, care nu vrea sa se pocaiasca. Ce vina au avut milioanele de evrei care au suferit in lagarele naziste? Ce vina are un copil care e batut si abuzat de tatal lui alcoolic? Ce vina are o femeie care e violata de un dezaxat cu nume de om? Ce vina au batranii ca un virus invizibil le ravaseste plamanii ? Suntem oameni conectati la intreaga umanitate si suportam, din pacate, alegerile unii altora. Poate ca ar trebui sa ne gandim mai mult la alegerile noastre. O prostie pe care o faci acum (iesi de capul tau la plimbare, cand ar trebui sa stai in casa, de exemplu) poate costa viata cuiva. Gandindu-ne la suferinta pe care alegerile noastre pacatoase o pot produce altora, ar trebui sa ne umilim si sa ne pocaim!

In al patrulea rand, Scripturile ne spun ca Dumnezeu respecta suferinta umana si o experimenteaza. Isus Hristos va ramane vesnic “om al durerii si obisnuit cu suferinta”. De asta si-a luat cicatricile cu El in cer. Trupul Lui slavit poarta si acum semnele cuielor, semnele suferintelor indurate. De ce? Pentru ca lui Dumnezeu ii pasa de suferita pe care omul o indura, drept urmare “…zilnic ne poarta povara.”

Sa nu care cumva sa ne trezim ca ii tinem noi prelegeri lui Dumnezeu despre suferinta! El este Dumnezeul insangerat, Dumnezeul care a fost rastignit. Sa nu uitam asta! El este Dumnezeul care a trecut prin moarte, pentru a birui moartea. De ce ne-am mira daca, pentru a intra in Imparatia Lui, trebuie sa trecem “prin felurite necazuri”? Dumnezeu sufera impreuna cu noi, chiar daca nu intelegem intotdeauna de ce ingaduie suferinta. Poate ca noi nu ii vedem rostul dar, cu singuranta, Dumnezeu il vede si lucreaza in asa fel incat “toate lucrurile” sa produca o greutate vesnica de slava pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu. Pentru ceilalti, din pacate, suferinta este o forta devastatoare. Ea va ramane mereu o piatra de poticnire si un cap de acuzare impotriva lui Dumnezeu. Revolta si necredinta se vor revarsa ca un torent din inimile celor ce nu-L iubesc pe Dumnezeu. Doar omul credincios intelege si proclama ca “Dumnezeu sustine istoria intr-un mod suveran”. Si asta predica Biserica: Dumnezeu este Suveran chiar si peste suferintele noastre!

„ Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi.” (Romani 8:18)

Post a Comment

*

code

Unde ne gasiti?

Biserica Evanghelica Romana din Geneva

Îi așteptăm pe toți cei ce au aceeași viziune cu noi să ne contacteze și să ia parte la părtășia noastră.