Pagina pastorului

Poți fi creștin fără să citești Scriptura?

· Spiritualitate · 15 minute de citit

Disciplina citirii Scripturii pune o presiune enormă asupra mentalității creștine bazate pe confort și nepăsare. Să pretinzi că un creștin trebuie să citească zilnic Scriptura este privit ca un act de invadare a spațiului personal și, nu în puține cazuri, ca un afront personal. Oamenii se simt realmente jigniți dacă le spui că relația pe care o au cu Scriptura determină calitatea relației pe care o au cu Dumnezeu și că un creștin – în mod imperativ! – trebuie să își dezvolte disciplina citirii zilnice a Scripturii. Ne întrebăm, așadar, dacă putem fi cu adevărat creștini fără să citim Scriptura.

Înainte de a da un răspuns la această întrebare, trebuie să delimităm contextul pe care îl am în vedere. Nu mă refer aici la creștinii care nu au acces la o Biblie, pentru că trăiesc în mijlocul prigoanei, și care află adevărurile Scripturii prin mijloace specifice de propagandă creștină: radio, broșuri, evanghelizare personală etc. Neavând acces la o Biblie, aceștia se bazează pe puținele informații pe care le primesc și cred din toată inima puținul care îi mântuiește. Nu mă refer nici la cei analfabeți, care se bazează în exclusivitate pe mesajul oral pe care îl primesc, dar chiar și în cazul lor, mesajul Scripturii trebuie să ajungă la urechile lor pentru a putea fi crezut. Întrebarea pe care o pun se adresează unui context normal, democratic, unde accesul la Scriptură este liber și informația poate fi accesată foarte ușor. Putem, în acest context, să fim creștini fără să citim Scriptura? Pentru ca răspunsul la această întrebare să fie unul obiectiv și valid, trebuie să avem în vedere următoarele chestiuni:

Credința mântuitoare este legată ombilical de Cuvântul lui Dumnezeu.

Oamenii ajung la credință auzind Cuvântul lui Hristos, Evanghelia mântuirii (Romani 10:17). Lăsând la o parte excepțiile (tâlharul de pe cruce nu a apucat să audă Evanghelia și nici să se boteze), trebuie să afirmăm că, în mod normal, orice creștin ajunge să creadă în Hristos prin Cuvântul propovăduit sau citit (Romani 10:14). Isus Hristos Și-a trimis ucenicii în lume ca să propovăduiască Evanghelia la orice făptură (Marcu 16:15) și să-i învețe pe oameni să păzească tot ce le-a poruncit El (Matei 28:19–20). Această poruncă dublă ne arată că atât inițierea în viața creștină, cât și perseverarea în ea au de-a face, fără nicio umbră de îndoială, cu Adevărul revelat în Scriptură. Creștinii ajung la mântuire prin auzirea Evangheliei lui Hristos, dar, și după ce au fost mântuiți, aceștia trebuie instruiți și învățați să păzească toate cuvintele rostite de Domnul și înregistrate în Sfintele Scripturi.

Fariseii cercetau Scripturile pentru că socoteau că în ele aveau viața veșnică (Ioan 5:39). Ei au fost profund impactați de Psalmul 119, care celebrează bogăția imensă pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu, și își doreau lumina vieții, care vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Isus nu neagă această presupoziție a lor, dar le spune că Scripturile vorbesc despre El și, dacă cercetează Scripturile, cum de nu Îl descoperă în ele? Scriptura are de-a face cu Fiul lui Dumnezeu, de aceea predicarea Cuvântului este o predicare mântuitoare, pentru că esența Cuvântului este Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Valoarea Cuvântului e dată de ceea ce revelează el. Dacă Biblia ar fi doar o carte de informare, ea nu ar fi mântuitoare, dar Biblia ni-L revelează pe Hristos și de aici izvorăște puterea mântuitoare a Scripturii. Marele filozof român Petre Țuțea spunea că Biblia este „prima carte mântuitoare și consolatoare” și că „fără Biblie nu este adevăr”. Și avea mare dreptate. Dar Petre Țuțea nu ne spune ceva nou, pentru că Scriptura afirmă de mii de ani despre ea însăși că este mântuitoare și eliberatoare. În ea, în această carte atât de iubită, dar și atât de neglijată, sunt cuvinte care dau viață (Ioan 6:63). Dacă un creștin nu înțelege relația strânsă dintre Cuvântul lui Dumnezeu și credința mântuitoare – fără Adevăr credința se prăbușește, pentru că nu se poate ancora în nimic sigur! – nu va putea răspunde la întrebarea dacă poți fi creștin fără să citești Scriptura.

Apostolul Ioan își încheie evanghelia cu o afirmație extraordinară: „Dar lucrurile acestea au fost scrise [cu scopul de a fi citite, evident! (notă personală)] pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.” (Ioan 20:31). Cunoașterea Scripturii, prin revelația pe care Duhul o oferă, duce la viață. Și aici nu avem în vedere o cunoaștere strict informală (cunosc textul Scripturii, litera ei), ci o cunoaștere profund personală și spirituală (Îl cunosc pe Hristosul revelat în Scriptură), care transformă radical viața omului. Cunoașterea autentică a Scripturii, prin revelația Duhului, este o adevărată trecere de la întuneric la lumină. Pavel ne spune că în acest domeniu se dă o luptă spirituală teribilă. Dumnezeul acestui veac, diavolul, are în fruntea listei de priorități orbirea și întunecarea minții oamenilor, pentru a-i îndepărta de „lumina Evangheliei” care ni-L descoperă pe Hristos (vezi 2 Corinteni 4:1–6). Oare nu cumva neglijarea citirii zilnice a Cuvântului lui Dumnezeu este o lucrare pe care diavolul o inițiază în viețile oamenilor și ei nu își dau seama de asta? Cum putem fi luminați dacă nu ne apropiem zilnic de Cuvântul lui Dumnezeu, care este Adevărul?

Scriptura este inspirată de Însuși Dumnezeu și este oferită omului ca revelație scrisă.

Pavel enunță magistral lucrul acesta în 2 Timotei 3:16–17, când spune că „…TOATĂ Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos…”. Insuflarea arată relația intimă pe care o are Dumnezeu cu Cuvântul scris. El Însuși a suflat peste aceste cuvinte, un gest care ne duce cu gândul la procesul creator al primului om, peste care Dumnezeu suflă duh de viață. Nu vom intra în detaliile tehnice ale revelației scrise și nu vom cădea în capcanele neoateismului modern și ale liberalismului teologic, care neagă inspirația. Nu vom intra nici în controverse de genul „cât din Scriptură este contribuție umană și cât este contribuție divină?” Scriptura este o carte care răspunde singură la criticile care i se aduc și, trebuie să o spunem cu mândrie, până acum a făcut față cu brio tuturor criticilor aduse. Singura explicație pe care o avem de oferit în fața infailibilității Scripturii este caracterul ei divin. Dumnezeu Însuși a fost implicat în procesul de scriere a Scripturii și de aici rezultă seriozitatea cu care creștinul se apropie de Scriptură. Când ne apropiem de Scriptură, ne apropiem de mesajul peste care Dumnezeu a suflat direct și de Duhul care sădește sămânța Cuvântului sfânt în inimile noastre, pentru a aduce rod.

Fiind insuflată de Dumnezeu, Scriptura este oferită omului ca revelație scrisă, pentru a-i fi de folos în învățare, mustrare, îndreptare și înțelepțire, cu scopul de a-l desăvârși pe om și de a-l echipa pentru orice lucrare bună. Poate omul lui Dumnezeu să fie învățat, mustrat, îndreptat, înțelepțit, desăvârșit și făcut destoinic pentru orice lucrare bună fără Scriptură? În concepția apostolului Pavel, lucrul acesta nu este posibil. El îl laudă pe Timotei pentru că „…din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Teologia lui Pavel era puternic axată pe revelația scrisă și el ajunge să creadă că nu poți fi mântuit fără accesul la această revelație scrisă, dar nici nu poți fi desăvârșit și echipat pentru lucrarea lui Dumnezeu dacă nu accesezi zilnic resursele Scripturii.

1 Tesaloniceni 2:13 înlătură orice urmă de îndoială cu privire la caracterul divin al revelației scrise. În acest verset – un veritabil vârf de lance! – Pavel afirmă că „…atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți.” Ceea ce au propovăduit apostolii este „în adevăr” Cuvântul lui Dumnezeu. Iar dacă suntem atenți la ce spune Pavel, acest Cuvânt lucrează, pentru că este un Cuvânt viu, care are putere să dea viață. Nimeni nu a explicat mai bine decât Domnul Isus puterea de transformare pe care o are Cuvântul. În pilda semănătorului, Domnul Isus ne arată cum Cuvântul lui Dumnezeu penetrează cele patru feluri de pământ, cu scopul de a aduce rod. Din păcate, doar al patrulea pământ aduce rod. De ce? Pentru că „…sămânța căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce roadă.” (Matei 13:23). Cum pot aduce roadă pentru Dumnezeu dacă eu nu înțeleg Cuvântul? Și cum pot înțelege Cuvântul dacă eu nu citesc Cuvântul? Avem nevoie de Cuvânt pentru că înțelegerea ne este limitată. Și, câtă vreme înțelegerea ne este limitată, trebuie să ne apropiem zilnic de sursa Adevărului, pentru a-I permite Duhului Sfânt să ne lumineze înțelegerea și să ne transforme inimile. Eu nu pot fi luminat și transformat dacă nu permit Cuvântului să lucreze în mine. Și nu există metodă mai bună de a permite Cuvântului să lucreze în mine decât „ingerarea” lui, mâncarea lui prin citire, studiu și meditație zilnică.

Probabil că primul pas în războiul spiritual pe care îl avem de dus este să păzim sămânța Cuvântului care a fost sădită în inima noastră. De cine să o păzim? De duhurile întunericului, care îi privează pe oameni de Cuvântul lui Dumnezeu: „…apoi vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă și să fie mântuiți.” (Luca 8:12). Diavolul știe că cine primește Cuvântul și perseverează în cunoașterea Cuvântului ajunge să îl creadă și, crezând, va avea viață. Mă mir cum de noi, creștinii secolului XXI, nu înțelegem asta. În mod paradoxal, se pare că diavolul înțelege unele adevăruri spirituale mai bine decât o facem noi. Nu îmi pot explica altfel nepăsarea față de Cuvântul lui Dumnezeu.

Comunitatea creștină și-a fundamentat încă de la început viața pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Fapte 2:42 ne arată cele patru fundamente ale bisericii primare: „Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” Suntem, oare, cu adevărat o biserică apostolică dacă nu stăruim în aceste lucruri? Nu știu dacă ele sunt enumerate în funcție de importanța lor – probabil că nu! – dar evident că fără aceste patru principii de viață, ca tot unitar, nu poate exista viață bisericească și, în cele din urmă, viață creștină. Creștinul stăruiește în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Faptul că noi vedem destul de des creștini care nu stăruiesc în aceste principii de viață nu ne dă dreptul să credem că această stare este o stare de normalitate. Scuze pentru a ne justifica ignoranța și lenevia vom găsi, fără doar și poate, dar scopul nostru nu este să ne scuzăm erorile și păcatele, ci să ne întărim credința apropiindu-ne de Domnul care a rostit Cuvântul scris. Un creștin nu se apropie – în primul rând! – de litera cuvântului, ci de viața care există în acest Cuvânt. Noi nu citim Biblia doar pentru a afla informații noi despre lumea de aici sau de dincolo, ci ne apropiem de Cuvânt pentru a-L cunoaște pe Cel ce a rostit Cuvântul. Biblia este importantă pentru creștin pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, se prea poate să fi întâlnit mulți oameni care cunoșteau litera Cuvântului, dar nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu. Fariseii făceau parte din această categorie ingrată, iar fanaticii creștini actuali le calcă pe urme. Ei știu zeci sau sute de versete din Biblie cu care te lovesc din toate părțile, dar nu Îl cunosc pe Cel ce a revelat Cuvântul. Această anomalie nu trebuie să ne facă să fugim de Cuvânt ca și cum el, Cuvântul viu, ar fi sursa fariseismului. Fariseismul și duplicitatea nu își au izvorul în Cuvânt, ci în inima rea a omului, care pervertește darul bun al lui Dumnezeu și îl transformă în armă proprie de discreditare și distrugere a aproapelui. Domnul Isus îi mustră aspru pe farisei, pentru că nu cunoșteau cu adevărat „nici Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22:29, Marcu 12:24) și, drept urmare, erau rătăciți. Oamenii care nu cunosc Scripturile și puterea lui Dumnezeu sunt pe o cale înșelătoare. Sunt rătăciți!

O comunitate creștină este fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu, fără de care nu se poate dezvolta. Suntem frații Domnului dacă ascultăm [citim] Cuvântul Lui și îl împlinim (Luca 8:21); Isus îi fericește pe cei ce ascultă [citesc] Cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc (Luca 11:28); suntem ucenicii Lui dacă rămânem în Cuvântul Lui (Ioan 8:31); cine păzește Cuvântul Lui nu va vedea moartea veșnică (Ioan 8:51); Cuvântul Lui este Adevărul care sfințește (Ioan 17:17 și 1 Timotei 4:5); credința noastră depinde de relația pe care o avem cu Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:8); singura armă de atac pe care o are creștinul în lupta spirituală este sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6:17); Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător în inima celor ce se apropie de el și îl cred (Evrei 4:12). Scripturile ne aduc mângâiere și răbdare (Romani 15:4), de aceea trebuie să ne atașăm de ele zilnic. Mă gândesc că atunci când ne rugăm: „Doamne, dă-mi răbdare și mângâie-mi inima”, Dumnezeu ne răspunde: „Apropie-te de Cuvântul Meu și lasă promisiunile Mele să îți mângâie inima. În Cuvintele Mele vei găsi resursele de care ai nevoie.” Inima și mintea noastră trebuie îmbibate zilnic în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a se putea baza în exclusivitate pe Dumnezeul Cuvântului. Biserica trebuie să se apropie de Cuvântul viu până devine sediul real al acestui Cuvânt (1 Timotei 3:15). Paul Evdokimov spunea: „Predicile nu mai ajung: ceasul istoriei ne indică ora la care nu mai trebuie doar să vorbim despre Hristos, pentru că ni se cere să devenim una cu Hristos, transformându-ne în tot atâtea sedii ale prezenței și ale Cuvântului Său.” (Iubirea nebună a lui Dumnezeu, p. 79)

De ce în fiecare zi?

Pentru că, din multe puncte de vedere, Cuvântul lui Dumnezeu este pâinea spirituală care hrănește sufletul nostru. Și nu doar pentru că ni-L revelează pe Hristos, care a spus „Eu sunt Pâinea vieții” (Ioan 6:48), ci pentru că fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu este hrană pentru suflet. Când diavolul L-a ispitit pe Isus ca să transforme pietrele în pâini, Isus i-a răspuns ferm că „omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4). Așa cum am arătat, Scriptura conține cuvintele care au ieșit din gura lui Dumnezeu, din moment ce El le-a insuflat. Prin urmare, sufletul omului se hrănește cu Scriptura, așa cum un trup se hrănește cu hrană materială pentru a supraviețui. Acesta este motivul pentru care Isus ne învață să ne rugăm: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi.” (Luca 11:3) Expresia „Pâinea noastră” nu se referă doar la Hristos, pe care ni-L însușim prin credință, ci se referă și la fiecare cuvânt pe care l-a rostit Dumnezeu și care devine, prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt, hrană reală pentru sufletul înfometat. Pâinea vieții trebuie mâncată pentru a fi eficientă și pentru a da viață. Dacă pâinea vieții e doar admirată și elogiată, ea nu poate da viață. Eu nu mănânc Pâinea vieții doar la Cina Domnului și nu mă unesc cu Hristos doar printr-un act de credință mistică – credință care s-ar putea să îmi producă niște sentimente de dragoste profunde – ci mă unesc cu El și Îl „mănânc” pe El atunci când Îi citesc cuvintele, când Îi iubesc cuvintele și când caut să I le împlinesc. Nu poți să Îl ai pe Hristos fără să ai și cuvintele Lui (Ioan 15:7), cuvinte fără de care sufletul nu are cu ce să se hrănească.

Să nu uităm, de asemenea, că lupta cu păcatul din viețile noastre ne obligă să ne apropiem zilnic de Cuvântul lui Dumnezeu. Omul lui Dumnezeu se întreba cu profundă seriozitate: „Cum își va ținea tânărul curată cărarea?” și tot el răspunde: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9), de aceea creștinul care dorește să fie sfânt și aproape de Dumnezeu citește zilnic Cuvântul lui Dumnezeu: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Psalmul 119:11). Ioan face și mai clară această afirmație când îi laudă pe „tineri” și le spune că sunt tari datorită Cuvântului care locuiește în ei și că datorită acestui Cuvânt ei „…l-au biruit pe cel rău.” (1 Ioan 2:14)

Găsim în Fapte 17:11 o comunitate de oameni deosebiți. Frații din Bereea aveau o inimă aleasă și cercetau Scripturile „în fiecare zi”. Nu este un act de fanatism religios să citești zilnic Scripturile, ci o dovadă că inima ta este atașată de Dumnezeu și de Adevărul Lui. Neglijarea Cuvântului ne încarcerează sufletul în închisoarea unui întuneric demonic din care nu putem ieși decât prin pocăință. Fuga de Cuvântul lui Dumnezeu este fuga de libertate, iar Hristos vrea să trăim în libertatea pe care o aduce Adevărul (Ioan 8:32). Deși unora li se pare ofensator să pretinzi că trebuie să citim zilnic Cuvântul lui Dumnezeu, realitatea este că Dumnezeu este cel ofensat când noi nu citim zilnic Cuvântul pe care El l-a insuflat și ni l-a oferit ca hrană „în fiecare zi”.

Putem fi creștini fără să citim Scriptura? În fața numeroaselor versete enumerate și a argumentelor prezentate, vă las pe voi să răspundeți la această întrebare.

A mânca zilnic este o necesitate, nu o opțiune. Eu mănânc pentru că am nevoie de nutrienții pe care mi-i iau din alimente. Și, cu câteva excepții, mănânc zilnic. Dacă voi alege să nu mai mănânc deloc, corpul meu se va autodistruge și, în cele din urmă, va muri. Fără hrană, omul nu poate trăi mai mult de câteva săptămâni. Oare nu cumva înfometarea constantă a sufletului duce la distrugerea lui? Cred că este timpul să devenim responsabili și să Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne învețe cum să trăim zilnic… cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.