Pagina pastorului

Cum să facem față depresiei?

· Familie, Spiritualitate · 10 minute de citit

Depresia nu este o boală pe care să o întâmpinăm cu lozinci de genul: cu puțină voință vei reuși! Hai că nu-i nimic grav! Dragă, problema e doar în mintea ta! Tu ești bărbat sau ce ești? Nu! Depresia este o boală foarte serioasă, care trebuie tratată cu toată seriozitatea și trebuie pusă sub picioarele lui Hristos, Cel care poate să vindece orice fel de boală.

Unele statistici ne spun că, în anul 2020, depresia va fi cea mai răspândită boală de pe glob, după bolile de inimă. Nu putem trata această boală cu indiferență, când în realitate este una foarte serioasă. Omul depresiv nu e doar trist, amărât, descurajat sau are o stare de oboseală continuă. Omul depresiv nu mai simte nicio plăcere pentru lucrurile care în mod normal i-ar aduce plăcere. În plan spiritual, de exemplu, omul depresiv nu mai are nicio plăcere pentru activitățile spirituale care îi implică și pe alții – Biblia spune: „iată ce bine și ce frumos este să locuiască frații împreună” – pentru că el vrea să se izoleze în mod absolut de ceilalți și să se descotorosească de orice fel de legături cu frații și surorile. În cadrul acestei stări de depresie, spiritul uman este invadat de sentimente de deznădejde, de furie, de vinovăție, de judecată și de mânie necontrolată. În starea de depresie, zidurile de protecție ale psihicului uman se prăbușesc și teritoriul minții este INVADAT de întuneric. Din punct de vedere spiritual, putem spune că depresia este o invazie a întunericului în viața omului.

Nu orice stare de supărare sau de apăsare trebuie definită ca stare depresivă. La un moment dat, toți oamenii sunt apăsați, mâhniți, triști, plictisiți. Trăim într-o condiție păcătoasă și suportăm consecințele generale ale păcatului în viața noastră. Depresia este acea stare de deznădejde profundă și de neputință maximă care are ca rezultat lipsa dorinței de a mai trăi. Omul e atât de deznădăjduit și se simte atât de neputincios încât nu mai vrea să trăiască. Asta nu înseamnă că vrea, neapărat, să își ia viața, să se sinucidă – din păcate, în unele cazuri se întâmplă asta – dar omul depresiv nu mai are nicio plăcere de viață și ar prefera să dispară și să nu mai existe. Depresia este o manifestare a nonexistenței. De ce e periculoasă această stare? Pentru că această stare este o manifestare profundă a răzvrătirii noastre. Vă aduc două argumente care să susțină această afirmație:

Fapte 17:28: „În El avem viața, mișcarea și ființa.” Dumnezeu ne-a oferit viața în dar, ca să ne bucurăm de ea. Dumnezeu e PROviață! Hristos ne spune în Ioan 10:10: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viață și s-o aibă din belșug.” Hristos ne invadează cu viață. Creștinul e prin definiție un „om al vieții”, un om în care lucrează viața, pentru că Îl are pe Hristos, iar Hristos e Calea, Adevărul și Viața. Depresia este o stare care te secătuiește de viață și te ține în întuneric. Când înțelegi că depresia este o invazie a întunericului în viața ta, vei striga spre Cel care este viața și Îi vei spune: „Doamne, am o întristare ca de moarte, nu mai am nicio dorință de a trăi, dar TU mi-ai promis că ai venit ca oile Tale să aibă viață din belșug. Și, Doamne, chiar dacă sunt o oaie beteagă și sufăr de depresie, Te rog să-mi dai viață! Dă-mi bucuria de a trăi și de a mă închina înaintea Ta!” Dumnezeu nu disprețuiește o astfel de rugăciune și onorează strigătele sincere și, în ziua harului, va aduce lumină în întuneric și viață peste moarte. Exod 3:14: când Moise Îl întreabă pe Dumnezeu care este numele Lui, Dumnezeu îi spune: Yahwe, adică „Eu sunt”. Moise merge și spune: „Cel ce ESTE m-a trimis la voi.” Cine? Cel ce este! Existența. Cauza primară a oricărei existențe. Cel ce Singur există prin Sine Însuși m-a trimis la voi.

În depresie, omul încearcă să rupă legătura cu Cel ce ESTE. Nu există amăgire mai mare a diavolului decât minciuna că poți exista fără Dumnezeu sau că nu trebuie să mai exiști. Dacă Dumnezeu Își trage suflarea, tot ce are viață va pieri. Existăm datorită Lui, pentru că în El avem viața, mișcarea și ființa. Problema depresiei nu ține doar de sentimentele pline de întuneric și de moartea care cuprind sufletul omului. Problema fundamentală a depresiei este răzvrătirea profundă a spiritului care caută nonexistența, când, în realitate, noi suntem legați cu cordon ombilical de Cel ce este, de Însuși Dumnezeu, viața noastră.

1. Legătura dintre depresie și păcat

Biblia ne prezintă oameni depresivi. Ne vorbește despre frustrările lor, despre deznădejdile lor, despre căderile lor și despre luptele lor. Cunosc oameni depresivi, chiar un prieten și coleg de-al meu de slujire a trecut printr-o perioadă urâtă de depresie și am auzit de alți pastori care s-au luptat serios cu depresia. Am citit despre efectele devastatoare ale depresiei. Sunt revoltat că Biserica îi stigmatizează pe cei care suferă de depresie și ei, în loc să își găsească refugiul și alinarea în Biserică, sunt înfierați în biserică, judecați, acuzați și neînțeleși. Biserica trebuie să învețe nu doar să vorbească, ci mai ales să asculte. Noi trebuie să ascultăm glasul celor ce suferă, să suferim cu ei și să plângem cu ei.

Deși nu putem generaliza, trebuie să spunem că, în multe cazuri, există o legătură foarte strânsă între depresie și păcat. Psalmul 32:1–5 ne arată lucrul acesta. Aș vrea să reținem că starea aceasta de depresie, de apăsare puternică, descrisă cel mai bine prin expresia „mi se usca vlaga”, nu era cauzată neapărat de păcat, ci mai ales de modul în care s-a raportat David la păcatul lui. Toți oamenii sunt păcătoși și cu toții păcătuim – fără excepție! – zilnic. Dacă toate păcatele noastre ne-ar provoca depresie, ne-am stinge pe picioare, am fi niște cimitire umblătoare, niște ciudățenii spirituale. Omul nu ajunge neapărat depresiv pentru că păcătuiește, ci ajunge depresiv în urma unor alegeri care au de-a face cu păcatul din viața lui. Vei ascunde păcatul? Atunci ai toate șansele să ajungi depresiv. David și-a ascuns păcatul, a crezut că Dumnezeu nu vede și, sub mâna tare a lui Dumnezeu care apăsa asupra lui, a cedat emoțional și spiritual. A avut totuși maturitatea să își dea seama de dezastrul în care se găsea și s-a prins de raza de lumină. Care era această rază de lumină? Mărturisirea! David și-a dat seama că rămânerea în întuneric nu îl va elibera și, „atunci”, a venit la lumină. Aș vrea să reținem că această venire la lumină este extrem de dureroasă, dar e de preferat să te doară pocăința decât să ți se usuce viața și oasele să se sfărâme sub presiunea conștiinței.

Păcatele nemărturisite, care ne apasă sufletul, ne țin în întuneric. În linii mari, sunt trei feluri de păcate care țin sufletul în robie și îl aduc pe om în depresie:

Păcate de natură sexuală. Nici nu vă puteți închipui ce efecte devastatoare pot avea păcatele sexuale nemărturisite. Sunt persoane care, chiar și după zeci de ani de la comiterea păcatului, au încă remușcări și se luptă cu depresia… pentru că nu vor să se mărturisească. Păcate relaționale, mai ales neiertarea. Când ura față de cineva își face culcuș în sufletul omului și omul nu vrea să ierte, inima acelui om va fi invadată de întuneric. Neiertând, la rândul nostru nu vom putea fi iertați, dar, mai mult decât atât, neiertarea ne ține în robia diavolului. Neiertarea i-a condus pe mulți oameni în depresie. Fie că e vorba de ura și neiertarea față de părinți sau față de soț, sau față de soacră, sau față de un frate sau o soră. Ura distruge sufletul! Necredința și lipsa de legătură cu Dumnezeu. Ați văzut ce se întâmplă cu o floare când o tai și o pui într-un ghiveci? La început rămâne la fel de frumoasă și, parcă, o scoți în evidență în buchetul frumos aranjat. Dar ce se întâmplă mai pe urmă? Se usucă și se ofilește, pentru că e separată de rădăcină, de locul de unde îi vine viața. Așa se întâmplă și cu creștinul care se separă de Dumnezeu. Își va pierde, treptat, dar sigur, sentimentul de apartenență și nu va mai vedea niciun sens în existența efemeră. Are tot ce poate visa cineva, dar nu are pace. Pentru că omul fără Dumnezeu experimentează goliciunea sufletească și lipsa de sens.

Deși nu toate stările depresive sunt cauzate de păcat, putem spune că, în multe cazuri, modul greșit de rezolvare a problemei păcatului din viața personală ne poate conduce la depresie.

2. Legătura dintre depresie și diavol

De obicei, creștinii pun pe seama diavolului ceea ce nu pot explica. Bolile de natură psihică sunt considerate ca fiind de la diavolul. Există o categorie de creștini care spun că depresia este un duh demonic și că cei care au depresie sunt cumva posedați de diavolul. Trebuie să avem mare grijă cu astfel de afirmații. Uneori depresia are cauze fizice. Un dezechilibru de substanțe chimice în creier poate produce depresie. Aceste cauze fizice pot fi tratate cu medicamente. Depresia are și cauze emoționale și poate fi tratată cu terapie și, bineînțeles, depresia are și cauze spirituale și trebuie tratată spiritual.

Deși între depresie și diavol pot exista legături strânse – așa cum pot exista, bunăoară, și între un om mândru, sau lacom, sau urâtor de frați legături cu diavolul! – cred că este greșit să se generalizeze și să se eticheteze toate persoanele care suferă de depresie ca fiind posedate de diavol. Există persoane care suferă de depresie posedate de diavol? Probabil că sunt! Dar asta nu ne dă dreptul să tragem concluzia că depresia este sinonimă cu posedarea.

Modul în care ne influențează diavolul este gradual:

La început el ne ispitește. Zilnic aruncă săgeți arzătoare asupra noastră. Un arcaș, când trage cu săgeata, trage ca să omoare, ca să scurgă viața din cel pe care îl ia la țintă. Asta e scopul diavolului… să producă în noi o fisură prin care să se scurgă viața duhovnicească. S-ar putea ca fisura să nu fie mare, dar să fie suficient de serioasă ca prin ea să se scurgă încet, încet, toată viața ta. Apoi diavolul ne poate influența și călăuzi. Permițându-i să lucreze în viața noastră prin păcat, noi îi permitem să ne influențeze și să ne călăuzească. Prin păcat îi oferim teritoriu diavolului. Apoi diavolul ne poate lega și ne poate înrobi. Diavolul te poate ține rob în anumite păcate, te poate lega cu anumite vicii, te împovărează spiritual și emoțional. E ca și cum diavolul te-ar aresta și te-ar închide în propria lui temniță. Nu are control deplin asupra ta, dar are suficientă influență ca să te subjuge. Apoi diavolul ne poate poseda. Când voința noastră este subjugată de diavolul și când decizia noastră conștientă este să îl slujim și să-i facem voia, calea spre posedare se deschide larg.

Ținând cont de aceste lucruri, putem spune că depresia este mai degrabă o stare de opresiune demonică și nu neapărat o stare de posedare demonică. Aducându-l pe om în depresie, diavolul îl leagă prin forțe invizibile și îl oprește să iasă din temnița morții și să vină la lumină. De obicei, omul care suferă de depresie are sentimentul că nu poate face nimic. El vrea să scape, strigă după eliberare, se roagă de multe ori, dar parcă nu are nicio putere. Stă în pat și plânge întruna. E pierdut într-o lume întunecată și este înțepenit în realitate.

Oare cine îl poate scoate pe om din această temniță? Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Luca 4:18, Fapte 10:36–38 și Fapte 26:17–18.

Deși nu ar trebui să tragem concluzia că depresia este o stare de posesiune demonică, nu este greșit să afirmăm că, în multe cazuri, depresia este o stare de opresiune demonică, o stare prin care diavolul încearcă să distrugă voința omului, ca el să fie anihilat ca ființă liberă, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

3. Există soluții spirituale care să aducă eliberarea de depresie?

Dumnezeu poate vindeca miraculos pe cineva. Și cu toate acestea, nu toți bolnavii sunt vindecați de Dumnezeu. Sunt mulți bolnavi care suferă de depresie și se roagă cu lacrimi și nu sunt ascultați. Nu există o metodă unică de vindecare, Dumnezeu Se folosește și de medici, dar și de situații supranaturale. Creștinul crede în puterea științei, dar mai ales în puterea lui Dumnezeu.

Iată ce soluții spirituale ne prezintă Biblia pentru a lupta cu depresia:

Dependența de harul lui Dumnezeu. Mărturisirea păcatelor. Nădejdea și credința în Dumnezeu. Rugăciunea ca armă spirituală. Înnoirea gândirii. Părtășia cu frații. Disciplina trupului.